Oamenii visează la lucruri simple, însă construiesc moduri de viaţă complexe, orașul fiind expresia unei astfel de complexităţi. Cadrul în care trăim, este într-o constantă transformare iar fiecare dintre noi, locuitorii, ne aducem conștient sau inconștient propria contribuţie. Există manuale de utilizare pentru orice, de la automobil pănâ la prăjitorul de pâine, de ce n’ar exista unul și pentru oraș?

Această carte se adresează în special liceenilor, însă oricine are ceva de învăţat din ea. Cele 14 capitole ne deschid noi ferestre către înţelegerea orașului: ce am moștenit de la generaţiile anterioare, ce fel de alegeri ale locuitorilor determină ce fel de schimbări în localităţile noastre, care sunt mecanismele prin care schimbarea este planificată, proiectată și implementată, ce fel de percepţii ale mediului construit avem azi și în ce fel, diversele idei despre societate pe care le-au avut oamenii la un moment dat, influenţează felul în care arată localităţile noastre astăzi.

Când am vorbit despre “disciplinarea privirii”, la asta m-am referit: exerciții și exemple care să ne ajute să vedem Orașul. Nu doar orașul în care locuim, ci lumea urbană în care trăim, de aici și de aiurea. Și un ghid care să ne ajute, nu doar să vă ajute, căci nu este o chestiune de vârstă, nu este doar pentru elevi, este și pentru profesori și pentru oricine altcineva este curios să vadă pe unde merge și să înțeleagă pe unde trece.
- Vintilă Mihăilescu

Autori

urboteca_orașul-un-manual-de-utilizare-autori

Visăm la un viitor în care acest manual va fi nelipsit de la orele de dirigenţie însă până să ajungem acolo avem de parcurs un drum sinuos care va începe în luna aprilie cu o serie de ateliere pentru liceenii din București.

Pentru a testa modul în care liceenii primesc această invitaţie la reflecţie, în această primăvară, ATU organizează CLUBUL URBOTECA, în parteneriat cu Facultatea de Urbanism a UAUIM București și cu sprijin financiar din partea BCR (Banca Comercială Română).

Dintre liceenii care vor aplica printr-un formular online pe websitul www.urboteca.ro, vor fi selectaţi 25 de bursieri care vor beneficia de un program de 10 săptămâni unde vor lucra cu autori ai capitolelor manualului și cu voluntarii URBOTECA (studenţi la arhitectură, urbanism, peisagistică, dar și sociologie, drept, antropologie, etc.).

Scurtele prelegeri vor fi urmate de provocări care presupun lucrul în echipă, dezbateri, exprimare grafică, organizare de eveniment, leadership și comunicare eficientă, etc.

Înscrie-te pentru Atelierele URBOTECA

Completează formularul nostru scurt și ai șansa sa participi la programul pilot al cursurilor noastre cu o durată de 10 săptămâni.

Lasă-ne o adresă de contact și vei fi contactat în cel mai scurt timp cu întrebări suplimentare despre interesul tău pentru oraș si despre așteptările pe care le ai față de program.

urboteca_orasul-un-manual-de-utilizare2